Cadrele medicale au protestat ieri, la Bucureşti, nemulţumite de subfinanţarea sistemului medical şi de nivelul veniturilor. Acţiuni similare vor avea loc şi în perioada următoare, iar la acestea vor participa şi medici din Prahova. Profesorii pregătesc, de asemenea, calendarul acţiunilor de protest. Simona Schnelbach, preşedintele Colegiului Medicilor Prahova, ne-a precizat ieri, că, între 23 şi … Read More →
Author Archives: Admin
Omul si mediul inconjurator
CORDUNĂ ELENA MĂDĂLINA GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.40, PLOIEȘTI Viaţa, un dar inegalabil, pe care trebuie să-l preţuim şi să-l apărăm, este uneori ameninţat de transformări politice, economice şi sociale. În prezent, mai mult de 5 miliarde de oameni folosesc resursele naturale. In fiecare colţ al lumii se taie păduri, se extrag minerale şi … Read More →
Dezvoltarea abilitatilor socioemotionale ale prescolarilor in cadrul relatiei gradinita – familie
Abilitatea unei persoane de a se adapta cerinţelor vieţii şi de a face faţă situaţiilor problematice depinde de funcţionarea integrată a abilităţilor sale emoţionale, sociale şi intelectuale. Spre deosebire de abilităţile intelectuale care pot fi îmbunătăţite într-o mai mică măsură, având o componentă genetică destul de puternică, abilităţile emoţionale şi sociale pot fi îmbunătăţite semnificativ, … Read More →
In asteptarea sarbatorilor Pascale
La ora cand scriu aceste randuri am in suflet o tristete dureroasa, in totala contradictie cu zilele minunate de primavara. Sunt zile cand toata firea renaste, dar speranta din sufletul celor care slujesc cu daruire si pasiune invatamantul romanesc nu mai poate sa renasca. In drumurile mele mi-a fost dat sa vad o coada nefiresc … Read More →
Sa mergem la teatru
Orice activitate a omului poartă încărcătura modului în care acesta percepe universul, este o exprimare concretă, realizată direct sau indirect, a unei atitudini, a unor opţiuni, a unor alegeri existenţiale. Nu există manifestare indiferentă, căci viaţa însăşi înseamnă implicare. Modul în care omul îşi pune amprenta asupra ceea ce se află în jurul lui diferă … Read More →
Sindicalistii din invatamant pregatesc proteste in toata tara
Acestia vor sa traga un semnal de alarma asupra salariilor de mizerie ale personalului nedidactic din scoli Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ au cerut Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ministerului Educaţiei Naţionale şi inspectoratelor teritoriale de muncă, prin adrese oficiale, mărirea salariilor personalului nedidactic din şcoli, angajaţii din această categorie profesională … Read More →
Strategii didactice moderne de stimulare a creativitatii elevilor in cadrul orelor de limba si literatura romana
Instit.NAFTANAILÃ CONSTANŢA, Scoala Gimnazialã,,Nichita Stanescu’’Ceptura În contextul profundelor transformãri ce au loc în societatea româneascã si a cerintei de integrare a ei în ansamblul structural al lumii contemporane în care nevoia de resurse naturale devine tot mai acutã, una din multiplele solutii spre care se înclinã este valorificarea într-o mare masurã a potentialului … Read More →
Modificari ale legii educatiei nationale la solicitarea sindicatelor
MODIFICARI ALE LEGII EDUCATIEI NATIONALE LA SOLICITAREA SINDICATELOR Pentru Sindicatele din invatamant, momentul iunie 2012 a fost unul de cotitura. Dupa 4 ani de guvernare antisindicala si dupa intreruperea definitiva a dialogului social in august 2010, acum s-au facut primii pasi spre normalizarea situatiei, spre respectarea legilor si spre un dialog social efectiv, coerent si … Read More →
Oferta vacanta de vara 2019 – Eforie Sud
VILA PRAHOVA I - STR. MIHAI VITEAZUL NR. 69 AER CONDIȚIONAT, BAIE CU DUȘ ÎN CAMERĂ, FRIGIDER, TELEVIZOR LCD, INTERNET, TOATE INCLUSE ÎN PREȚ CAZAREA ÎNCEPE JOI, 0RA 8.00. IEȘIREA DIN CAZARE – MIERCURI, ORA 13.00. Rezervările se fac cu achitarea unui acont de minim 30% din prețul perioadei, restul urmând a fi plătit cu maxim … Read More →
Oferta Busteni 2019-2020
Fosta vila „Prahova“ a taberelor scolare, renovată in anul 2010 Cazare minim 2 nopți. Pentru organizatorii de grupuri, care ocupă vila în proporție de 100%, se acordă o gratuitate de 2 paturi. Bonus: la 6 nopți de cazare, una este gratis (se plătesc doar 5 nopți). Toate camerele au baie, frigider şi televizor. Copiii pana … Read More →