Noile soluţii ale educaţiei în lume se regăsesc în noul Curriculum pentru educaţia timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani şi, pentru mine, a făcut posibilă aplicarea unor tehnici psiho-pedagogice care au dat naştere grădiniţei visurilor mele.
Care este grădiniţa visurilor mele? Este grădiniţa care îi educă pe copii pentru a putea extrage forţă din fragilitate; siguranţa planetei, din frică; speranţă, din dezolare; zâmbet din lacrimi şi înţelepciune, din eşecuri.
Grădiniţa visurilor mele uneşte seriozitatea unui conducător, cu veselia unui actor, forţa logicii, cu simplitatea iubirii. În grădiniţa visurilor mele, fiecare copil este un giuvaer unic în teatrul existenţei, mai important decât toţi banii din lume. În ea, educatoare şi copii, scriu o poveste extrem de frumoasă, sunt grădinari care fac din sala de grupă, un rond de vise.
Noul curriculum recunoaşte tuturor oamenilor o aplecare comună către creativitate, faţă de care diferenţele se dovedesc a fi mai mult un produs al factorilor sociali şi culturali.
De-a lungul timpului, am fost deseori uimită de percepţiile neaşteptate ale copiilor asupra lumii şi de modul unic în care aceştia îşi manifestă imaginaţia.
Ştim că jocul nu este o simplă amintire a unor impresii trăite, ci o reelaborare creatoare a acestora, un proces de-a lungul căruia copilul combină între ele datele experienţei pentru a construi o nouă realitate, corespunzătoare curiozităţii şi nevoilor sale. Dar tocmai pentru că imaginaţia construieşte numai cu materiale luate din realitate (şi pentru ca la vârsta adultă să poată construi mai în mare pentru a-şi hrăni imaginaţia şi a o aplica la teme adecvate, care să-i întărească structurile şi să-i lărgească orizonturile, copilul are nevoie să crească într-o ambianţă bogată în impulsuri şi stimuli, în orice direcţie, are nevoie de sprijinul adultului pentru a găsi încrederea necesară aducerii la lumină a ideilor lui şi pentru a le oferi, zi de zi, sub diferite forme, educatoarei, părinţilor, prietenilor.
Noul Curriculum aduce o propunere de alăturat tuturor celorlalte care tind să înmulţescă stimulii ambianţei (grădiniţa ori casa) în care copilul creşte.
Astfel, mintea este una singură. Creativitatea ei se cultivă în toate direcţiile. Basmele (ascultate sau inventate) nu-i sunt de ajuns copilului. Libera folosire a tuturor posibilităţilor limbii nu reprezintă decât una dintre direcţiile în care el se poate extinde. Imaginaţia copilului, stimulată să inventeze cuvinte, va aplica instrumentele sale asupra tuturor aspectelor experienţei care vor provoca intervenţia sa creativă. Basmele servesc matematicii, după cum matematica serveşte basmelor. Servesc poeziei, muzicii, activităţilor practice, estetice, educaţiei fizice; în sfârşit, omului întreg şi nu numai creatorului. Servesc tocmai pentru că, în aparenţă, nu servesc la nimic; precum poezia şi muzica, precum teatrul sau sportul (dacă nu devin o afacere).
Servesc omului complet. Dezvoltăm creativitatea pentru ca lumea să se schimbe, pentru a-i face fericiţi, sănătoşi şi înţelepţi pe elevii noştri, pentru ca educatoarea să se împlinească profesional.
,,Creativitate”, e sinonim cu ,,gândire divergentă”, capabilă adică să rupă continuu schemele experienţei. E ,,creativă” o minte totdeauna în lucru, totdeauna pornită să întrebe, să descopere probleme unde alţii găsesc răspunsuri satisfăcătoare, nestingherită în situaţiile fluide în care alţii presimt numai pericole, capabilă de judecăţi autonome şi independente (chiar despre tata, despre educatoare/profesor şi despre societate), care respinge canonul, care manipulează din nou obiecte şi concepte fără să se lase inhibată de conformisme. Toate aceste calităţi se manifestă în procesul creativ. Şi acest proces se realizează prin joc.
Copiii, educatoare, părinţi, toţi pot fi ,,creativi” în noul curriculum. Este posibilă o educaţie a ,,creativităţii”. Am organizat o grădiniţă care favorizează dezvoltarea acelor calităţi şi tendinţe care au fost indicate ca fiind caracteristice pentru tipurile ,,creative”. Deosebit de importantă mi se pare cucerirea făcută când, vorbind de ,,creativitate” , vorbim despre toată grădiniţa, şi nu doar depre anumite ,,materii” sau doar despre creativitatea copiilor.
Vorbind numai despre mediul educativ, se poate constata că fundamentala caracteristică a unui spaţiu şcolar ar trebui să fie aceea a transformabilităţii sale, adică a posibilităţii din partea copiilor de a lua faţă de el nu numai o atitudine de acceptare pasivă, ci una de intervenţie activă şi creativă asupra felului său de a fi.
Creativitatea, deci pe primul loc. Dar educatoarea?
Educatoarea se transformă într-o ,,animatoare”. Într-o promotoare de creativitate. Nu mai este aceea care transmite o învăţătură de-a gata, este un adult care stă cu copiii pentru a exprima tot ce este mai bun în ea însăşi, pentru a dezvolta în ea însăşi deprinderile creaţiei, ale imaginaţiei, ale angajării constructive într-o serie de activităţi considerate de-acum egale: cele ale producţiei plastice, dramatice, muzicale, practice, afective, morale (valori, norme de convieţuire), de cunoaştere (ştiinţifice, lingvistice), tehnico-constructive, ludice – nici una dintre ele să nu fie înţeleasă ca o recreare sau distracţie în comparaţie cu altele socotite mai demne.
Nici o ierarhie de materii. Şi, în fond, o materie unică: realitatea, abordată din toate punctele de vedere, începând de la prima realitate, comunitatea grădiniţei, statul-împreună, modul de a sta şi a munci împreună. Într-o grădiniţă de acest gen, copilul nu mai e un ,,consumator” de cultură şi de valori, ci un creator şi producător – de valori şi de cultură.
Nu sunt vorbe goale: sunt reflecţii născute dintr-o practică de viaţă în grădiniţă, dintr-o luptă politico-culturală, dintr-o angajare şi dintr-o experienţă de ani de zile. Nu sunt reţete: reprezintă cucerirea unei noi poziţii, a unui rol diferit. Şi se înţelege că, la acest punct, educatoarele se confruntă cu infinite probleme, cerând să fie rezolvate. Dar între o grădiniţă moartă şi o grădiniţă vie, deosebirea cea mai autentică este tocmai aceasta: grădiniţa pentru ,,consumatori” este moartă şi, dacă ne prefacem că este vie, ineficienţa ei nu e anulată. Este ca şi cum ai spune că nu mai ai de-a face cu ,, copii” şi ,,educatoare”, ci cu oameni întregi. ,,Tendinţa spre o dezvoltare multilaterală a individului – ar spune Marx (Mizeria filozofiei) – începe să se facă simţită…”.
Este adevărat că el zicea ,,începe” cu atâţia ani în urmă…Marx nu era un născocitor, dar avea o foarte puternică imaginaţie.
Dar vrem să credem că lumea poate să devină mai bună.
Aş vrea să amintesc aici şi despre personalitatea educatoarei. Axul lumii din grădiniţă este şi rămâne personalitatea ei. Ea dă suflu, consistenţă şi frumuseţe; ea se interpune între conţinuturile învăţământului şi lumea copilului. Personalitatea educatoarei învăluie personalitatea copilului şi îi oferă principalele elemente/repere (explicite şi/sau implicite) de evoluţie – dascăl care să corespundă cerinţelor actuale orientate spre schimbare, dinamism, spre o educaţie modernă.
LEPĂDATU MARIA- Grădinița P.N. ,,Ion Creangă”- Structură Școala Gimnazială Sfântul Vasile, Ploiești
Bibliografie:
Albu, Gabriel O psihologie a educaţiei, Editura Institutul European, Iaşi, 2005
Golu, Florinda Pregătirea psihologică a copilului pentru şcoală, Editura
Polirom, Iaşi, 2009
Rodari, Gianni Gramatica fanteziei, Editura Humanitas, Bucureşti, 2009